breaking news

Senatoarea Anghel: Vi se pare normal să mergem cu taxiul?

iulie 20th, 2015 | by Urban eXpress
Senatoarea Anghel: Vi se pare normal să mergem cu taxiul?
Monden
0

Cristiana Anghel, fosta învățătoare care a stat în greva foamei și a ajuns senatoare, face iar niște declarații ce vor face deliciul internauților. Anghel, membră PC, vrea să doboare recordul la un articol distribuit pe Facebook și a scos o perlă mai tare decât cele debitate de elevi la examene.

Cristiana Anghel se plânge că ea și colegii săi, senatorii României, sunt nevoiți, uneori, să meargă cu taxiul!

„S-a ajuns într-un stadiu… Totuşi, în Senatul acela lucrează nişte demnitari. Aţi mers la WC-urile de sus, ca să vedeţi că nu există săpun şi hârtie igienică? V-aţi uitat la maşinile cu care mergem noi de obicei? Şi, staţi puţin, nu avem toţi senatorii câte o maşină. Este o maşină de la dispecerat cu care suntem duşi, şi pe care o aşteptăm în barul Senatului, câte o jumătate de oră, câte o oră, ca să ne putem duce acasă. Şi dacă nu avem maşină, mergem cu taxiul. Dumneavoastră vi se pare normal să mergem cu taxiul? Şi nu vorbesc că plătesc, dar vorbesc despre siguranţa demnitarului”, a declarat Cristiana Anghel.

În privinţa Jutiţiei, a DNA mai ales, Anghel şi-a exprimat o îngrijorare majoră.

„Cinstit vă spun, exact ca şi la noi, nu poţi să spui că toţi judecătorii şi toţi procurorii sunt nişte nemernici şi nişte nenorociţi. Dar printre ei există şi oameni de acest fel – dovadă, faptul că o parte dintre ei sunt condamnaţi şi sunt în închisoare. Şi atunci, nu-i ridicăm pe unii în slăvi şi pe alţii îi lăsăm aşa! Gândiţi-vă, vă rog frumos, totuşi – că asta mă deranjează pe mine grozav – cum s-a făcut marele tam-tam pe imunitatea noastră, a parlamentarilor. Şi, în primul rând, că nu este imunitate, ci inviolabilitate”, a spus ea pentru gandul.info.

sursa: www.stiripesurse.ro/ |487 Vizualizări|

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *