breaking news

Barăcile trebuie urgent demolate!

iulie 10th, 2015 | by Urban eXpress
Barăcile trebuie urgent demolate!
Mediu
0

    Cartierul Barăci din Mangalia este liderul infracționalității la nivel local, fiind deopotrivă un focar de mizerie şi infecție. Autoritățile publice locale au apelat la o firmă specializată, care a efectuat un raport de expertiză şi a recomandat demolarea celor şase clădiri insalubre. Acestea au fost ridicate în urmă cu peste 60 de ani şi sunt extrem de afectate de cutremure şi de intervențiile efectuate la structura de rezistentă. Pe lângă pericolul prăbușirii, mai există şi riscul că acestea să provoace un real dezastru, din cauza locuitorilor care sunt branșați ilegal la rețeaua de energie electrică şi care nu sunt conștienți de faptul că pot fi oricând sursa unui incediu de proporții. Mai mult, astfel de branșamente perturba buna funcționare a rețelelor de distribuție, determină situații de supraconsum şi sunt, de multe ori, cauza unor întreruperi în alimentarea cu energie

electrică, afectând astfel consumatorii branșați legal.
       S-a propus astfel demolarea acestor clădiri şi construirea unor locuințe noi, însă numai pentru chiriașii buni platnici. Cert este că nu se știe în ce măsură aceștia vor fi „bun platnici”, din moment ce, dintre cei 147 de adulți, doar 14 au cărţi de muncă şi plătesc contribuții la stat, iar alţi 13 sunt pensionari. Situația este la fel de gravă şi în rândul copiilor: din cei 142 de copii până în 16 ani, 30 nu frecventează niciun fel de instituție de învățământ.
      Până la construirea unor clădiri care să găzduiască locatarii acestor maghernițe, aleșii locali vin cu propunerea ca oamenii să fie mutați în căminul din Parcul Industrial şi în cele două blocuri de pe M. I. Dobrogeanu şi Costache Negruzzi, pentru care s-au primit de curând avizele pentru bransarea la ENEL.
     Locuitorii orașului sunt însă sceptici la această iniţiativă, punând decizia cu pricina pe seama faptului că se apropie anul alegerilor şi că aceste hotărâri se iau în cunoştinţă de cauza şi reprezintă de fapt doar o „problema electorala”, ca multe altele. Sunt conștienți de faptul că investițiile actuale şi viitoare se fac doar pentru a acoperi gura cetățenilor nemulțumiți că pe tot parcursul mandatului de primar, Radu Cristian a fost indiferent la problemele lor. După cum însă spun, lucrurile nu vor rămâne așa, iar anul viitor, vor avea din nou putere de decizie. |615 Vizualizări|

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *